Amintiri din Şcoala Centrală

Ieşind dintr-o ceainărie, în strada Dumbrava Roşie.

„Dacă tot suntem în zonă, aş vrea să-ţi arăt ceva drag mie” i-am spus.

„Ce anume ?”

„Şcoala mea.”.

Trecem de Teatrul Bulandra şi cotim pe lângă bibliotecă.
„Iat-o !”

„E superbă.”

„Hai să intrăm, că încă n-ai văzut nimic.”

Puţin mai târziu, în şcoală.

„Nu mi-am imaginat că sunt elevi care învaţă în astfel de clădiri. Arată a muzeu. Am senzaţia că am ieşit din Bucureşti. Trebuie să fi fost o bucurie să înveţi aici. Şi când mă gândesc că eu am învăţat între nişte pereţi de beton, gri şi reci. Ai avut un noroc teribil să ştii.”

„Ştiu, ştiu…” am răspuns îngândurat.

„Uite, aici am făcut a VI-a. Mi-aduc aminte când a luat foc clasa şi …”

„Cum adică a luat foc clasa ?!”

„Bine, nu chiar clasa, ci peretele dinspre culoar. Vezi, e din lemn. Începuse să miroasă a fum şi credeam că ard frunzele afară. Eram la ora de română. Am închis geamul, însă tot mai mirosea. Şi mirosea din ce în ce mai tare. La rugămintea profesoarei, o colegă a deschis uşa şi a strigat că a luat foc şcoala.

Am ieşit cu toţii, pe rând, trecând pe lângă peretele în flăcări. A fost o adevărată aventură pentru nişte puşti ca noi. Din fericire nimeni nu a păţit nimic.”

„Şi focul ?”

„Focul a fost stins de proful de chimie cu nişte elevi de-a XII-a. Noroc cu ei, căci până au venit pompieri…

Ah uite, pe scările acestea ne luam la întrecere când eram mici. Încercam să sărim cât mai multe. Ce mândru am fost când am reuşit să le sar pe toate. Ce mici eram…

Mi-aduc aminte orele de la semi-internat când mâncam la cantină. Ce proastă mai era şi mâncarea aceea. Dar era proastă pentru toţi, aşa că aveam un motiv de solidaritate.

Sau când că jucam leapşa pe culoare, la subsol; mergeam cu fetele pe terenul de volei din spate; ne urcam în pod.

Am chiulit o dată de la română aproape toţi băieţii şi ne-am urcat în podul şcolii. La un moment dat, ne-am trezit deasupra clasei în care se aflau colegii noştri. Îmbrâncindu-ne să ne uităm prin crăpătura de la suportul de neon din tavan, am dat din greşeală cu nisip în clasă. La început ne-a fost teamă să ne dăm de gol, însă apoi, ne-am jucat aruncând puţin nisip pe un coleg, care credea că-i aruncă o colegă din spate cu zahăr. Abia ne puteam abţine să nu râdem în hohote.

Ce vremuri…”

„Recunosc. Eu nu m-am urcat niciodată în podul şcolii mele şi din fericire nu mi-a luat foc clasa.”

„În liceu a fost şi mai frumos. Eram clasa cu cei mai mulţi băieţi.”

„Dar câţi eraţi ?”

„Opt.”

„Opt ? Şi eraţi cei mai mulţi ?” întrebă ea râzând.

„Da măi, pentru că Şcoala Centrală este o fostă şcoală de fete. Spre exemplu, erau clase la uman unde nu era niciun băiat.”

„Îmi închipui nu te-a deranjat că erau aşa multe fete” spuse ea ironic.

„Recunosc că nu. Nici pe mine şi nici pe amicii mei de la alte licee, care aveau un motiv în plus să ne viziteze. Trecând peste asta, am petrecut nişte ani minunaţi între aceşti pereţi şi-n parcurile din jur. Îmi aduc aminte de taberele cu profesoara de fizică sau de orele de română când era Horia ascultat. Muream de râs. Omul acesta e un fenomen. A reinventat Luceafărul, nu altceva. Până şi profesoara noastră se amuza când îl asculta la ore.

Închipuie-ţi că l-a întrebat la un moment dat cine a scris « Viaţa la ţară » iar el a răspuns Diliu Zamfirescu. Am râs cu lacrimi. Sau când l-a întrebat care este idolul lui şi Horică al meu i-a răspuns Iisus. Nu ne mai puteam opri. Şi-acum îmi vine să râd.”

 „Ţi-am povestit de revista şcolii ?”

„Nu, nici de revistă nu mi-ai spus.”

„Ce mai aventură şi cu revista. Am muncit pe brânci. Veneam şi sâmbăta. Sărmana mea dirigintă, ce-am mai chinuit-o. Tot timpul ne contraziceam. Eram pornit să revoluţionez liceul, nu altceva.

Au fost nişte ani frumoşi. 8 ani. Aproape o treime din viaţa mea. 8 ani în care am făcut două ore pe drum în fiecare zi pentru a-mi petrece ziua în clădirea aceasta din alte timpuri, în oaza asta de linişte a Bucureştiului. Şi-acum când mă gândesc că s-au trezit unii să-şi bată joc de Şcoala Centrală. Mă doare sufletul…”.

P.S.: de la ultimul post, şi-a confirmat prezenţa la acţiune domnul Adrian Paunescu, fost elev al şcolii.